Concertul pe care diva latino-pop Jennifer Lopez urma să îl susţină pe 14 noiembrie, în complexul Romexpo din Bucureşti, a fost amânat pentru anul viitor, din cauză că sala respectivă nu corespunde cerinţelor echipei tehnice a starului. Mai exact, motivul amânării concertului este suplimentarea de ultimă oră a cerinţelor tehnice ale turneului european, în special în ceea ce priveşte detaliile de scenotehnică. Astfel, clădirea Pavilionului Central Romexpo, unde a fost programat spectacolul, nu mai corespunde din punct de vedere tehnic cerinţelor de producţie ale managementului cântăreţei, iar Bucureştiul nu dispune de o sală care să poată găzdui concerte de mare anvergură.
„Organizatorii concertului, în acord cu managementul artistei, intenţionează reprogramarea evenimentului în cursul anului viitor. Cu siguranţă, concertul va fi organizat într-un spaţiu exterior, care să permită construirea unei structuri care să poată susţine toate cerinţele tehnice necesare show-lui. În acest context, România va beneficia de un spectacol J Lo la cel mai înalt nivel, fără niciun fel de compromisuri, fapt ce nu ar fi putut realizat în condiţiile prevăzute iniţial\", se menţionează într-un comunicat al organizatorilor.
Biletele deja vândute vor fi valabile pentru data ce urmează a fi programată şi anunţată. Cu toate acestea, persoanele care au cumpărat bilete şi doresc să recupereze contravaloarea lor o pot face numai la punctele de vânzare de unde au achiziţionat biletele, începând cu data de 5 octombrie şi până pe 14 noiembrie 2012 inclusiv.
Aleasă recent de Forbes cea mai influentă celebritate din lume, Jennifer Lopez are în prezent o relaţie cu dansatorul în vârstă de 25 de ani Casper Smart.