Spectacolul pe care Julio Iglesias urma să-l susțină pe 2 iulie, la Sala Palatului din București, va fi reprogramat până la sfârșitul acestui an. Concertul a fost amânat din cauza problemelor de sănătate ale artistului care, pe 19 iunie, a fost supus unei intervenții chirurgicale microscopice la spate. În prezent, cântărețul spaniol se află sub supravegherea medicilor clinicii Miami Physical Therapy Associates.
În urma intervenției chirurgicale, medicii i-au prescris artistului repaus total pentru următoarele șase săptămâni, fapt ce l-a obligat pe Julio Iglesias să suspende concertele din cadrul turneului internațional programate până în luna august. „Persoanele care dețin biletele pentru concertul lui Julio Iglesias de la București sunt rugate să le păstreze, întrucât acestea își păstrează valabilitatea pentru concertul reprogramat, fie pot opta pentru una dintre următoarele variante propuse de organizatori. Spectatorii vor avea posibilitatea de a le schimba cu bilete la concertele organizatorului Arta Scenei anunțate pentru următoarea perioadă, fie le vor putea returna în perioada 2 iulie - 1 septembrie, la punctele de vânzare de bilete de unde au fost procurate, în vederea recuperării contravalorii acestora”, au spus organizatorii.
Data la care va avea loc concertul va fi anunțată în cel mai scurt timp posibil.