Concertul Madonnei de la Marsilia a fost anulat, după ce scena pe care urma să aibă loc s-a prăbuşit, au anunţat autorităţile locale. O persoană a murit şi alte şase au fost rănite, dintre care două grav, după ce scena construită pentru concertul pe care urma să îl susţină Madonna, în 19 iulie, pe stadionul Velodrome din Marsilia, s-a prăbuşit, potrivit unui bilanţ provizoriu al poliţiei. Jose Allegrini, viceprimar al Marsiliei, a declarat că şansele de supravieţuire ale unuia dintre cei doi răniţi grav nu sînt mari. Potrivit Reuters, scena s-a prăbuşit în timp ce tehnicienii lucrau la ea. Cu o capacitate de 60.000 de locuri, stadionul Vélodrome din Marsilia este al doilea ca mărime din Franţa. Concertul Madonnei era prevăzut pentru 19 iulie, în cadrul a două concerte din Franţa, din care primul a avut loc în 9 iulie la Bercy (Paris).