Ceea ce hotelierii şi administraţia locală îşi doresc de cîţiva ani buni, trecerea plajelor în administrarea lor, nu se întîmplă deoarece ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, consideră neconstituţională şi limitativă Ordonanţa plajelor promovată de Ministerele Turismului şi Mediului. După cum bine se ştie, fostul Guvern liberal din care a făcut parte şi Predoiu, a fost cel care a dat plajele pe mîna unor firme care vînd fier vechi sau fac comerţ cu ţigări. Chiar dacă în respectivele contracte una din clauze prevedea că sînt interzise subînchirierile, acest lucru a fost total ignorat atît de concesionari, dar şi de către administratorul plajelor, Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL), care, în loc să rezilieze contractele, s-a complăcut în această ilegalitate. După schimbarea conducerii, la DADL s-au luat primele măsuri, ce au constat în rezilierea contractelor celor care nu au respectat clauzele. Unii concesionari au contestat rezilierea contractelor, prima instanţă obligînd DADL să-i repună în drepturi pînă la judecarea cauzei pe fond. Există şi concesionari cărora instanţa le-a respins contestaţia şi, astfel, contractele rămîn reziliate pînă la judecarea cauzei pe fond. În această situaţie, luînd în considerare şi neaplicarea Ordonanţei de ugenţă a plajelor, sezonul estival 2009 se anunţă a fi unul incert în ceea ce priveşte calitatea serviciilor pe care le pot oferi hotelierii în ceea ce priveşte accesul la plajă. DADL se vede acum obligat să administreze toate plajele litorale, fără a putea încheia alte contracte, pentru că procedurile de licitaţie conform legii în vigoare durează cel puţin trei luni. Singurele plaje amenajate vor fi probabil cele care au încă un concesionar. Potrivit afirmaţiilor primarului Constanţei, Radu Mazăre, în această vară, contractele încă în vigoare vor fi serios urmărite: „Cei pe care prima instanţă i-a repus în drepturi pînă la judecarea cauzei pe fond vor putea să desfăşoare activităţi pe plaje strict conform contractului. Se vor constitui echipe mixte de la Primărie şi DADL, care vor urmări şi verifica aceste contracte. Nimeni nu va mai construi nimic ilegal şi nici nu va mai subînchiria. Dacă în PUZ se prevede un beach-bar, doar acela va exista, la standardele impuse“.