Conchita Wurst va cânta în fața Parlamentului European în luna octombrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Conchita Wurst va cânta în fața Parlamentului European în luna octombrie

Externe 11 Septembrie 2014 / 20:25 168 accesări

Conchita Wurst, travestitul austriac care a câștigat ediția din 2014 a concursului Eurovision, va susține un concert la 8 octombrie, pe esplanada Parlamentului European din Bruxelles, la invitația unor europarlamentari, în cadrul unei manifestări ce vizează combaterea discriminării, a indicat astăzi artista. "Atunci când militezi pentru iubire, respect și toleranță, te înscrii (cu siguranță) într-o mișcare foarte largă, susținută de oameni din Europa și din lumea politică, chiar dacă ea este din păcate combătută de anumite forțe", a declarat Conchita Wurst pentru agenția APA. Conchita Wurst va cânta o oră la invitația mai multor europarlamentari din cinci grupuri parlamentare diferite, printre care vicepreședinta ecologistă austriacă Ulrike Lunacek, care a reușit să convingă în luna februarie Parlamentul European să adopte un raport împotriva homofobiei și discriminărilor vizând orientarea sexuală. "S-a stabilit: la 8 octombrie, Conchita Wurst va cânta în fața Parlamentului European, la invitația mea și a altor eurodeputați", a confirmat Ulrike Lunacek pe pagina sa de Facebook.

Taguri articol


12