Mai mulţi martori au sunat aseară la 112 şi au anunţat că o femeie este bătută pe un teren aflat în zona antenei de telefonie mobilă de pe varianta Constanţa-Ovidiu. Poliţiştii Secţiei 4, ajunşi la locul incidentului, au constatat că reclamaţia era întemeiată. Agresorul era un bărbat de 64 de ani, din Constanţa, care a fost imobilizat şi dus la sediul poliţiei pentru audieri. Conform anchetatorilor, bărbatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi-a luat concubina la bătaie lovind-o cu pumnii şi picioarele. Victima agresiunii a suferit mai multe leziuni la nivelul capului şi a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii au deschis o anchetă şi cercetează împrejurările în care s-a produs agresiunea. (F.C.)