Concubini băgaţi la „răcoare” pentru trafic cu haşiş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concubini băgaţi la „răcoare” pentru trafic cu haşiş

Eveniment 21 Septembrie 2013 / 00:00 397 accesări

Constănţeanca Rebeca Apostoleanu Dobre, de 31 de ani, ar putea ajunge înapoi la puşcărie după ce judecătorii Curţii de Apel Constanţa au casat, vineri, sentinţa Tribunalului Constanţa prin care a fost condamnată la un an şi nouă luni cu suspendare, transformându-i pedeapsa în închisoare cu executare. De asemenea, instanţa a menţinut decizia prin care concubinul ei, cetăţeanul spaniol David Villoria Sanchez, de 32 de ani, va trebui să ispăşească aceeaşi pedeapsă, de un an şi nouă luni de detenţie, primită de la Tribunalul Constanţa pentru trafic de droguri de risc. Sentinţa mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit procurorilor Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Constanţa, pe 11 aprilie, cei doi au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă un kilogram de haşiş (rezină de canabis), sub forma a 121 de caşete ambalate în folie de plastic, unui investigator sub acoperire. Ei cereau pentru droguri 5.000 de euro. În urma cercetărilor efectuate de procurori s-a stabilit că, în martie, Sanchez a venit în România cu autocarul şi a adus drogul ascuns în bagaje, apoi a implicat-o pe concubina lui în distribuirea acestuia pe piaţa constănţeană. Cei doi au fost arestaţi şi deferiţi justiţiei, însă, după condamnarea ei la închisoare cu suspendare, Rebeca Apostoleanu Dobre a fost pusă în libertate.



12