Consiliul Concurenţei (CC) a aplicat anul trecut amenzi de 80 milioane euro, reprezentând 80% din totalul sancţiunilor dispuse de instituţie în 14 ani de funcţionare, a declarat ieri preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu. În 2010, CC a dat amenzi de circa 31,5 milioane euro. Concurenţa a finalizat 24 investigaţii, dintre care opt mai vechi de trei ani. Cea mai mare sancţiune a fost acordată operatorului de telefonie mobilă Orange, respectiv 147,9 milioane lei (34,8 milioane euro), acesta fiind urmat de Vodafone, companie sancţionată cu 120,3 milioane lei (28,3 milioane euro). În acelaşi timp, compania farmaceutică Bayer şi distribuitorii săi au fost amendaţi cu 51,52 milioane lei (aproximativ 12 milioane euro), pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale.