Concurență mare pentru premiile NexT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concurență mare pentru premiile NexT

Cultură 09 Martie 2016 / 17:29 657 accesări

27 de scurtmetraje vor intra în cursa pentru trofeul Festivalului Internațional de Film NexT, în competiția internațională. Alte zece filme se vor lupta pentru Premiul „Cel mai bun film românesc” în cadrul competiției naționale, ajunsă la cea de-a III-a ediție.

Scurtmetrajele selecționate în cadrul competiției internaționale concurează pentru Trofeul NexT, Premiul „Cristian Nemescu”, pentru cea mai bună regie, și Premiul „Andrei Toncu”, pentru cel mai bun sunet, ambele în valoare de 1.000 de euro. Toate premiile sunt oferite de Institutul Cultural Român (ICR). Juriul este format din americanul Kevin B. Lee, francezul Selim Azzazi, finlandezul Jukka-Pekka Laakso și românul Tudor Jurgiu.

În competiția națională vor intra 10 scurtmetraje, dintr-un total de 100 de filme înscrise, care vor concura pentru Premiul „Cel mai bun film românesc”, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Institutul Cultural Român. Scurtmetrajele românești vor fi jurizate de trei câștigători ai premiilor NexT - Andrea Jublin (câștigător al Trofeului NexT în 2007), Elad Keidan (câștigător al Trofeului NexT în 2009) și Nicolae Constantin Tănase (câștigător al premiului Villa Kult în 2010).

Anul acesta, NexT se va desfășura în perioada 7-11 aprilie.



12