Consiliul Concurenţei (CC) va deschide, în 2014, circa 20 de noi investigaţii şi estimează că va aplica amenzi în valoare de aproximativ 20 milioane euro, obiectivele fiind comparabile cu cele realizate anul trecut, a declarat ieri preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu. El a menţionat că la nivelul Consiliului există mai multe investigaţii privind cartelurile, precum şi înţelegerile între firme concurente, iar printre cazurile care urmează să fie finalizate în acest an se numără cele care vizează piaţa media, licitaţiile trucate şi comerţul cu alimente. „Pe partea cu licitaţiile trucate, colaborarea cu Parchetul este foarte importantă. Avem deja cazuri care au fost trimise de Parchet, dar cred că vom mai avea şi altele, ca urmare a colaborării. De asemenea, sunt foarte răspândite înţelegerile pe verticală în economia noastră şi aş vrea să le scoatem din comportamentul firmelor, prin sancţiuni dure“, a spus Chiriţoiu. Pe de altă parte, el a arătat că activitatea Consiliului se va concentra şi pe emiterea de recomandări la diverse proiecte de lege pe care Guvernul le are în lucru, printre care Legea salubrizării, Legea sănătăţii, cea a taximetriei, precum şi cea care vizează plafonarea comisioanelor bancare. Referindu-se la piaţa taximetriei, pentru care un proiect ce lege este blocat în Parlament de mai mult timp, Chiriţoiu a precizat că, în România, „situaţia nu este perfectă, dar relativ bună”: „Cea mai mare provocare este piaţa energiei şi în special cea a gazelor, unde a început o liberalizare accelerată. Este important ca procesul să se desfăşoare în condiţii bune, cu efecte cât mai reduse pentru consumatori“.
Bogdan Chiriţoiu, „the Untouchable“
Mandatul de cinci ani al preşedintelui CC, Bogdan Chiriţoiu, s-a încheiat ieri, el urmând să asigure conducerea instituţiei până la numirea unui nou şef. În timpul mandatului său, CC a deschis 104 investigaţii şi a finalizat 101, iar amenzile aplicate (între 2009 şi 2013) au însumat 354 milioane euro. De asemenea, s-a introdus celebrul „aviz concurenţial“, care se aplică actelor normative emise de Guvern şi certifică faptul că ele nu vor afecta piaţa. Totodată, Legea concurenţei a fost modificată şi permite acum finalizarea rapidă a cazurilor, prin acceptarea de angajamente, iar cei care oferă informaţii CC pot beneficia de clemenţă. În plus, în cadrul instituţiei s-a înfiinţat o structură specializată în detectarea licitaţiilor trucate. Tot în mandatul lui Chiriţoiu a fost acordată cea mai mare amendă pe concurenţă din istoria României. Mai exact, la 10 ianuarie 2012, greii din industria petrolieră (OMV, Rompetrol, MOL şi Lukoil) au plătit sancţiuni cumulate de 880 milioane lei, reprezentând 3% din cifra de afaceri realizată în 2010. Alte nume sonore care n-au scăpat de vigilenţa Concurenţei au fost Vodafone şi Organe.