Concurs de drept umanitar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concurs de drept umanitar

Justiție 09 Decembrie 2009 / 00:00 614 accesări

Studenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ şi ai Academiei Forţelor Terestre \"Nicolae Bălcescu\", împreună cu colegi din alte şapte universităţi civile din ţară, participă, în perioada 8 - 10 decembrie, la cea de a doua ediţie a concursului interuniversitar de drept umanitar şi dreptul refugiaţilor „Nicolae Titulescu“, care va fi găzduit de Universitatea „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti. Organizatorii spun că întrecerea a fost pregătită în parteneriat cu Centrul de Drept Internaţional Umanitar al Armatei României, Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar, Agenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) - Reprezentanţa din România şi Crucea Roşie Română. Scopul acestui concurs este acela de a testa, în spirit competitiv şi printr-o nouă abordare, cunoştinţele acumulate în domeniul dreptului umanitar şi al dreptului refugiaţilor. Cele 12 echipe din nouă universităţi, formate din câte trei studenţi şi un cadru didactic coordonator, vor participa la probe tematice. În finala ce va avea loc pe 10 decembrie, cele mai bine pregătite echipe îşi vor disputa premiul cel mare, „Bene Merenti“. Totodată, se vor mai acorda premiul „Nicolae Titulescu“, pentru cel mai bun orator, şi premiul „Vox Populi“, pentru echipa care demonstrează cea mai mare coeziune între membri, precum şi capacitatea de a socializa cu ceilalţi concurenţi. (F.C.)



12