Concurs de educație rutieră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concurs de educație rutieră

Eveniment 02 Iunie 2016 / 18:28 642 accesări

Polițiștii Serviciului Rutier Constanța și cei ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității organizează vineri, de la ora 10.30, faza județeană a concursului "Educație rutieră - Educație pentru viață!". Evenimentul va avea loc la Palatul Copiilor, din municipiul Constanţa. "Scopul competiţiei îl reprezintă formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie în rândul elevilor din învăţământul preuniversitar", se arată într-un comunicat de presă remis joi de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța. Cei care se vor alinia la startul competiției vor avea prilejul de a-și dovedi abilitățile și cunoștințele, pentru elevii de gimnaziu urmând a fi organizate două probe - îndemânarea în utilizarea bicicletei în poligon şi cunoaşterea regulilor de circulaţie în „parcul-şcoală”. De asemenea, liceenii vor susţine alte două probe, mai exact testarea cunoştinţelor pe linie de circulaţie rutieră şi proba de arbitraj în „parcul-şcoală”.



12