Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ (ANMB) împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport (DJTS) Constanţa au organizat, ieri dimineaţă, „Cupa Mircea“ la înot. La competiţie au participat elevi din opt licee şi colegii constănţene care s-au întrecut la probele 50 m liber şi 50m bras. „Având în vedere că în această săptămână se desfăşoară un program special pentru elevi, ne-am gândit să organizăm acest concurs de nataţie. Premiile au fost asigurate de DJTS Constanţa şi au constat în cupe, diplome şi tricouri. Totodată, liceelor şi colegiilor care au avut reprezentanţi în concurs le vom acorda diplome de participare. O ediţie similară o vom organiza şi la începutul lunii noiembrie, când este ziua ANMB. La întrecerea de astăzi (n.r. - ieri) au participat 37 de elevi“, a declarat cpt. cdor. Ene Voiculescu Virgil, preşedintele Senatului universitar ANMB.
PE PODIUM La 50 m liber băieţi, competiţia a fost câştigată de Radu Cătălin Popescu, de 17 ani, de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”. „Sunt pasionat de înot. La 13 ani am început să practic acest sport de performanţă, însă acum a rămas doar o pasiune. Din păcate, pentru că m-am apucat foarte târziu de înot, nu am mai avut şanse să fac performanţă, aşa că m-am apucat să joc baschet. Am auzit de concurs şi am zis că ar fi bine să reprezint liceul la această competiţie“, a spus Cătălin. La fete, pe primul loc de pe podium s-a clasat Paula Georgescu, de 17 ani, de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“. „Eu am participat şi la campionatele naţionale şi judeţene unde am câştigat două medalii de bronz. Am vrut să particip la concurs pentru că este o experienţă interesantă. Părinţii mei m-au dat la înot ca să mă înalţ şi, pentru că mi-a plăcut foarte mult, nu am mai vrut să renunţ“, a spus Paula. La finalul competiţiei participanţii au avut ocazia să viziteze Academia Navală „Mircea cel Bătrân“.