Concurs de poezie. Vezi până când te poţi înscrie!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concurs de poezie. Vezi până când te poţi înscrie!

Cultură 08 August 2016 / 19:21 835 accesări

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” anunţă o nouă ediţie a „Săptămânii TRADEM” - eveniment organizat în perioada 1-5 noiembrie a.c., cu sprijinul Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Craiova. În cadrul acestuia se va desfăşura a 38-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie „Traian Demetrescu”, cu o secţiune de creaţie şi una de traduceri. Înscrierile se pot face până în luna octombrie, iar valoarea totală a premiilor - care vor fi acordate în cadrul unei festivităţi în data de 5 noiembrie - depăşeşte suma de 11.000 lei.

CINE SE POATE ÎNSCRIE

La Concursul Naţional de Poezie „Traian Demetrescu”, secţiunea creaţie, pot participa persoane care nu sunt membre ale Uniunii Scriitorilor din România ori ale altor asociaţii de scriitori şi care nu au publicat un volum individual de poezie. Lucrările, constând în grupaje de 5 - 7 poezii, redactate (dactilografiate) în câte trei exemplare, vor fi trimise numai prin poştă, până la 10 octombrie a.c., pe adresa: Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, strada Traian Demetrescu nr. 31, Craiova, judeţul Dolj, cu menţiunea “Pentru Concursul de Poezie „TRADEM””. Poeziile trimise nu vor purta semnătură, ci un „motto” ales de autor. Plicul cu poezii va conţine un alt plic închis, care, în loc de adresă, va purta acelaşi „motto”, iar în interiorul lui se vor menţiona numele şi prenumele autorului, vârsta, adresa şi numărul de telefon ale acestuia.

Potrivit organizatorilor, juriul concursului de poezie este format din scriitorii Ionel Ciupureanu, Nicolae Coande şi Petrişor Militaru. Vor fi acordate Premiul „TRADEM“-în valoare de 2.000 lei, Premiul I -1.500 lei, Premiul al II-lea - 1.000 lei, Premiul al III-lea - 800 lei şi un premiu special pentru un autor din Oltenia - 800 lei.



12