Sâmbătă, 8 iunie, amatorii de şah constănţeni, dar nu numai, vor avea ocazia de a participa la un concurs organizat de Clubul Sportiv „Fianchetto”. El va avea loc în staţiunea Mamaia, la terasa Estival, din zona „La Butoaie”, între orele 10.00 şi 14.00. Pentru a participa, pasionaţii de şah, indiferent de vârsta pe care o au, vor trebui să prezinte legitimaţiile pe anul 2013, dar şi un set de joc plus ceas control. Concursul de şah va avea şapte runde în Sistem Eleveţian şi fiecare jucător va avea câte 15 minute la dispoziţie ca timp de gândire, pentru fiecare mutare. În cadrul concursului, criteriile de departajare vor fi Bucholz şi Bucholz mediu, iar rezulatele obţinute vor conta pentru calculul Elo la Şah Rapid, pe baza punctajelor ei putând fi mai bine cotaţi şi ierarhizaţi. Totodată, concursul va fi transmis pentru omologare la Federaţia Română de Şah. Competiţia organizată la final de săptămână este una dintre cele patru de acest gen din Constanţa, care vor avea loc în 2013, şi a treia organizată de Clubul Sportiv „Fianchetto”. (E.R.)