Concurs de spălat putina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Concurs de spălat putina

Politică 07 Septembrie 2010 / 00:00 333 accesări

Ca joacă la români, datul în stambă este caracteristic pedeliştilor de pretutindeni, indiferent de conjunctura istorică pe care o traversăm. La nivel naţional, PDL a fost cuprins de o hărnicie fără precedent, reacţie specifică tinerilor brigadieri de altădată, care, cel puţin, într-o astfel de fază, construiau un tunel. De la datul în stambă, gen Elena Udrea, atunci când este călcată pe bombeurile sale scumpe, pedeliştii au trecut la chestiuni concrete cum ar fi, de pildă, spălatul putinei. Până mai ieri, dumnealor, convinşi pesemne că vor sta la putere o veşnicie, nici nu concepeau că vor fi, în curând, retrogradaţi la munca de jos. Acum, dată fiind situaţia precară în care se află PDL, tot mai mulţi sunt cei care spală putina singuri! Loviţi de o hărnicie fără precedent, domnii pedelişti s-au băgat pe jumătate în câte o putină, folosind din plin diverşi detergenţi. La nivel central, a început marea păruială internă, persoanele cu coc fiind cele mai expuse. Desigur, toată lumea a fost impresionată de curajul nebun al micuţului Boc, care, fără să facă “poc”, a mazilit doi buldogi pe loc! Nimeni nu şi-a imaginat că Emil Boc are atâta sânge în vene încât, sărind coarda pe loc, să-i lase pe Videanu şi Berceanu fără cioc ministerial! Desigur, sceneta a fost jucată, cu casa închisă, pentru naivi… Interesant este că, în vâltoarea schimburilor de lovituri sub centură, nimeni nu îndrăzneşte să se atingă de pletele blonde ale Elenei Udrea, acest veritabil “crucişător” băscian! Tradiţia legată de spălatul putinei s-a perpetuat şi în teritoriu, la nivelul PDL Constanţa. Aici, după eşecul confirmat al Mariei Stavrositu, unii dintre susţinătorii săi au fost identificaţi pe linia automată de spălat putina a partidului. În ciuda tentativelor de zeflemea puse la cale de tot felul de stropitori cu apă chioară, spălatul putinei reprezintă, pentru unii pedelişti, o activitate de bază. Cu alte cuvinte, îţi trebuie talent cu carul şi îndemânare în sucirea capului. Deocamdată, la spălat putina, campioni incontestabili rămân primarii care au făcut acelaşi lucru în PSD. Cel mai galonat, la acest capitol, pare a fi deputatul Iorguş, care a cunoscut afirmarea deplină după ce a trecut prin PNŢCD, PSD şi PDL. Dacă ajunge şi în PNL, după cum comentează unii prin Mangalia, punând la grea încercare nervii lui Sorin Andrei, va fi greu de doborât la capitolul recorduri în materie de putină! Deturnată de la scopul său iniţial, fiind concepută ca sediu pentru gogonele, putina a ajuns barometrul de bază al politichiei noastre. Cum îşi face cineva bagajele, se ştie clar că se pregăteşte să spele putina. PDL, în ansamblul său, s-a transformat într-o imensă putină. Buldogii consacraţi ai partidului sunt trecuţi, printr-o acţiune majoră, pe “linie moartă”, eventual, în funcţie de schema secundară, în poziţia de lustragii şi spălători de putină la comandă, pentru a se justifica diversificarea serviciilor. Scopul “defrişărilor” de cadre are un singur scop- înlăturarea tuturor obstacolelor aflate în calea Elenei Udrea. Pentru că tot vorbim de putină, reamintesc că Băsescu se visează Putin, adică premier. Elena Udrea e programată să-i ia locul la Cotroceni. Ca atare, trebuie să parcurgă etapele preliminare-lider de partid şi un “sfert” de premier…

Taguri articol


12