Reprezentanţi ai autorităţilor locale, directori de firme sau regii autonome, precum şi alte personalităţi constănţene şi-au arătat sau nu, sîmbătă, abilităţile de trăgători cu armele de foc pe care la au în dotare luptătorii Grupării Mobile de Jandarmi (GMJ) Constanţa. VIP-urile autohtone au avut ocazia să tragă la ţină cu pistoalele Carpaţi, calibrul 7,62, în cadrul unui concurs organizat de jandarmi cu ocazia inaugurării noului poligon de trageri situat pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, nu departe de localitatea Cumpăna. Participanţii au avut la dispoziţie cîte cinci gloanţe pentru a demonstra că ştiu să folosească o armă. La finalul concursului, cel mai bun s-a dovedit a fi Sandu Popescu, întreprinzător privat. Pe locul secund s-a clasat colonelul Dumitru Abagiu, reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa. Al treilea loc pe podium a fost ocupat de Traian Dragomir, din cadrul companiei Congaz. De asemenea, jandarmii au acordat şi trei menţiuni avocatului Teodor Niţă, precum şi subprefecţilor Adrian Nicolaescu şi Claudiu Palaz. O parte dintre participanţii au recunoscut că sînt profesionişti ai "trasului la măsea", şi nu ai trasului la ţintă. Jandarmii au oferit participanţilor posibilitatea de a-şi etala şi talentul de... trăgători la măsea, învitîndu-i la un festin cîmpenesc. Unele VIP-uri au suţinut că ar fi avut mai mult succes dacă ar fi tras cu puşca de vînătoare şi ţintele ar fi fost mobile. Aşa a glumit directorul RATC, Dumitru Coiciu care a spus că ar fi tras cu plăcere după soacra lui sau după ziariştii prezenţi. Jandarmii au oferit posibilitatea şi jurnaliştilor să demonstreze că ştiu să tragă şi cu pistolul, nu numai cu "pixul". În urma focurilor executate de reprezentanţii mass-media, pe locul întîi al podiumului au urcat Mirela Marinescu, operator al Antenei 1, şi reprezentantul agenţiei de presă Newsin, Robert Costescu. Locul doi a fost împărţit de Nona Jalbă, corespondent Rompres, şi Ovidiu Constantin, de la Mix FM. Treapta a treia a podiumului a revenit ziariştilor Aurelian Niculae, Ziua de Constanţa, şi Mihai Zamfir, Observator. Cele trei menţiuni acordate de jandarmi au fost împărţite reporterilor Claudiu Dobrescu, Radio Constanţa, Cătălin Manea, Tv Neptun, precum şi Ion Chivăran, Telegraf.