Concurs de Ziua Naţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cernavodă

Concurs de Ziua Naţională

Administrație 26 Noiembrie 2010 / 00:00 474 accesări

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, care va fi sărbătorită pe 1 Decembrie, Primăria Cernavodă organizează un concurs inedit pentru locuitori. Potrivit primarului Mariana Mircea, la concurs se poate înscrie orice locuitor al oraşului, indiferent de vârstă. Pentru exprimarea sentimentelor care fac obiectul temei concursului, concurenţii vor alege una din formele artistice: poezie, proză scurtă, pictură, fotografie. Concursul, lansat cu ocazia apropierii Zilei Naţionale, urmăreşte încurajarea, susţinerea şi promovarea talentelor din oraş, manifestate prin diverse creaţii artistice. Criteriile care vor fi avute în vedere în cadrul jurizării sunt: creativitatea, compoziţia, calitatea tehnică şi estetica. Reprezentanţii juriului vor puncta individual, cu note între 1 şi 10, fiecare creaţie. Nota finală va fi media aritmetică a tuturor notelor individuale acordate de membrii juriului. Premiile concursului sunt: premiul I - 400 de lei, premiul II - 300 de lei, premiul III - 200 de lei. Participanţii îşi pot depune creaţiile în plic închis până marţi, 30 noiembrie, la sediul Primăriei. Anunţarea câştigătorilor şi acordarea premiilor şi diplomelor se vor face pe 1 Decembrie de Ziua Naţională a României, în holul Primăriei oraşului Cernavodă.

Taguri articol


12