Reprezentanţii Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager. Concursul se va desfăşura la sediul spitalului, astfel: pe 26 iulie, ora 10.00, se va susţine testul grilă, iar pe 30 iulie, ora 10.00, va avea loc susţinerea proiectului de management. La concurs pot participa persoanele fizice care îndeplinesc unele condiţii, printre care precizăm: sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lunga durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă; să aibă o vechime minimă în specialitatea medicală de zece ani; să fie cadru universitar medical sau medic primar şi să fie absolvent al cursului de perfecţionare în „Management spitalicesc” organizat de Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar Bucureşti, în perioada 2006-2009, respectiv de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, începând cu anul 2010, pentru care se va prezenta copia certificatului de absolvire etc.. Nota minimă de promovare a fiecărei probe de evaluare este 7.00, iar media finală pentru promovare este de cel puţin 8.00.