Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) organizează, în perioada 18 iunie - 13 august 2009, la sediul din Bucureşti, Str. Dem. I. Dobrescu, nr. 4-6, sectorul 1, Concursul Naţional de Proiecte (CNP) 2009. Tema concursului este „Stimularea participării tinerilor la viaţa societăţii”. Tipurile de proiecte care se pot încadra în această categorie sînt: stagii, cursuri, concursuri, campanii, tîrguri, simpozioane, seminarii, mese rotunde, bănci de date, pagini WEB, tabere, festivaluri. Pentru sprijinirea de acţiuni specifice de voluntariat - tipuri de proiecte: campanii, caravane, simpozioane, seminarii, mese rotunde, tabere tematice. Pentru Dezvoltarea şi diversificarea ofertei educaţionale nonformale pentru tineri - tipuri de proiecte sînt: evenimente (tîrguri de ONG, de proiecte, de job-uri, expoziţii, lansări de carte, festivaluri etc), concursuri (pe teme de educaţie pentru sănătate, prevenirea factorilor de risc, drepturile omului, de prevenire şi combatere a violenţei, de promovare a toleranţei şi egalităţii de şanse, dialogului intercultural etc), simpozioane, seminarii, traininguri, mese rotunde. CNP se adesează organizaţiilor neguvernamentale de şi pentru tineret, numite şi ONGT. Perioada şi locul de depunere a proiectelor: 20-24 iulie 2009 Str. Dem. I. Dobrescu, nr. 4-6, sectorul 1, etaj 2, camera 61, între orele 8.00 - 16.00. Se vor lua în considerare doar proiectele depuse de către ONGT-uri şi înregistrate la MTS pînă la data de 24 iulie 2009, ora 16.00, inclusiv. Date suplimentare referitoare la concurs, inclusiv metodologia, se pot obţine de la sediul Direcţiei Judeţene pentru Tineret Constanţa, precum şi de pe site-ul www.mts.gov.ro.