După ce au trecut de probele concursului de manager pentru spitalele judeţului, cei 13 candidaţi constănţeni au putut răsufla uşuraţi, pentru că examenul s-a încheiat joi. Unii dintre ei s-au întors la unităţile spitaliceşti pe care le-au condus pînă acum victorioşi, deoarece pot fi siguri că fotoliul de manager este al lor. Totuşi, doi dintre candidaţii constănţeni nu au reuşit să promoveze examenul. Dr. Marian Badea şi dr. Gabriela Georgeta Dascăl, care au candidat pentru postul de manageri ai Centrului de Sănătate Băneasa şi respectiv Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare, nu au obţinut media minimă, 8.00, pentru a putea ocupa aceste funcţii de conducere. La unităţile sanitare Băneasa şi Palazu Mare va fi organizat un alt concurs pentru ocuparea funcţiei de manager, iar pînă atunci, la conducerea celor două spitale vor fi numiţi interimari de către ministrul Sănătăţii. În ceea ce priveşte notele obţinute de către cei 10 candidaţi care au promovat examenul de manager, mediile se situează mult peste 8.00 şi toţi spun că, de acum încolo, va trebui să-şi demonstreze în faţa pacienţilor capacităţile de manageri.