Prima ediţie a Concursului Internaţional de Canto – „Maeştrii artei lirice” va avea loc între 24 şi 29 martie, în capitală, organizatoare fiind Opera Naţională Bucureşti. Prima ediţie este dedicată celebrei soprane Magda Ianculescu, personalitate dominantă a celei de a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, interpretă care şi-a demonstrat măiestria unică într-un vast repertoriu, susţinut pe scenele naţionale şi internaţionale. La fiecare ediţie a concursului, programat în luna martie, va fi adus un omagiu unui maestru al artei lirice care a contribuit la edificarea gloriei primei scene de operă a României.
Competiţia urmăreşte punerea în valoare şi lansarea celor mai reprezentative talente lirice ale tinerei generaţii, în genul spectacolului de operă, evidenţiate prin calităţi de excepţie ale glasului, virtuţi interpretative, muzicalitate şi cunoaştere a stilurilor. Se pot înscrie la concurs voci din toate categoriile, cîntăreţi, solişti sau corişti din instituţiile muzicale, studenţi ai institutelor superioare de muzică, tinere talente cu pregătire profesională din România şi străinătate. Sînt admişi concurenţii cu vîrste cuprinse între 20 şi 32 de ani (împliniţi pînă la data de 31 martie 2009). Înscrierile se fac la secretariatul de concurs, care funcţionează în cadrul Operei Naţionale Bucureşti. O tragere la sorţi va avea loc pe 24 martie 2009, în Foaierul Galben al Operei Naţionale Bucureşti, în prezenţa preşedintelui, a cel puţin doi membri ai juriului şi a secretariatului de concurs. În lipsa candidatului, numărul de ordine va fi extras de unul dintre membrii juriului. Numărul extras la tragerea la sorţi indică ordinea intrării în concurs pentru toate etapele.
Concursul se va desfăşura în trei etape, premiile urmînd să fie decernate pe 29 martie. Premiul I este în valoare de 3.000 de euro şi două roluri principale în două spectacole ale Operei Naţionale Bucureşti, premiul al II-lea - 2.000 de euro şi un rol principal într-un spectacol al Operei Naţionale Bucureşti, iar premiul al III-lea - 1.000 de euro şi un rol într-un spectacol al stagiunii Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess\". Vor fi acordate, de asemenea, două menţiuni, care reprezintă cîte un rol în cîte un spectacol din stagiunea Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess\", Premiul Radio România Muzical (include o sesiune de înregistrări speciale în studiourile Radio România) şi Premiul Special al Revistei de muzică clasică Melos.
Rolurile vor fi atribuite de Opera Naţională Bucureşti de comun acord cu laureaţii, începînd cu stagiunea 2009/2010.
Juriul de concurs este format din Luminiţa Arvunescu, Grigore Constantinescu (preşedinte), Eleonora Enăchescu, Luminiţa Constantinescu, Mihai Cosma, Victor Dumănescu, Constantin Gabor, Cătălin A. Ionescu, Carol Litvin, Eugenia Moldoveanu, Ionel Pantea, Costin Popa, Maria Slătinaru Nistor, Ionel Voineag, Nicolae Goga (observator din partea Fundaţiei „Magda Ianculescu”).