Concursul olimpic de schi alpin, afectat de timpul nefavorabil

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concursul olimpic de schi alpin, afectat de timpul nefavorabil

Sport 15 Februarie 2018 / 17:59 744 accesări
Aksel Lund Svindal a devenit cel mai vârstnic campion olimpic la schi alpin

Aksel Lund Svindal a devenit cel mai vârstnic campion olimpic la schi alpin

Proba de slalom special feminin din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă, ediţia 2018, a fost amânată pentru vineri, din cauza vântului foarte puternic care s-a abătut miercuri asupra pârtiei de la Yongpyong. Slalomul feminin va avea loc în ziua în care urmează să se desfăşoare şi proba masculină de slalom super-uriaş, însă pe o altă pârtie.

De la debutul Jocurilor Olimpice și până joi, o singură probă de schi alpin se desfăşurase conform programului iniţial, combinata masculină câştigată marţi de austriacul Marcel Hirscher. În urmă cu 20 de ani, din cauza căderilor de zăpadă şi a ceţii dense, programul probelor de schi alpin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Nagano (Japonia) a fost de asemenea perturbat.

Rafalele de vânt i-au obligat pe organizatori să amâne pentru joi coborârea masculină, prevăzută iniţial duminica trecută, precum şi slalomul uriaş feminin, care ar fi trebuit să se desfăşoare luni. Americanca Mikaela Shiffrin a câștigat proba de slalom uriaș, trecându-și în palmares a doua medalie olimpică de aur, după ce acum patru ani, la Soci, se impunea la slalom special.

Tot joi, Aksel Lund Svindal a devenit primul norvegian care câștigă aurul olimpic la coborâre, „proba regină” a schiului alpin. Svindal are 35 de ani și mai avea în palmares o medalie de aur la Jocurile Olimpice, în Super-G-ul din 2010. Tot atunci, câștigase argintul la coborâre și bronzul la slalom uriaș.

De joi, Aksel Lund Svindal este cel mai vârstnic campion olimpic la schi alpin! A împlinit 35 de ani în decembrie și are trei luni mai mult decât avea Mario Matt în 2014, când austriacul cucerea aurul la slalom special. Cel mai „bătrân” medaliat olimpic al acestei discipline este americanul Bode Miller, care avea 36 de ani la Soci, unde obținea bronzul la Super-G.

COMBINATA ALPINĂ AR PUTEA SĂ DISPARĂ DIN PROGRAMUL OLIMPIC

„Cred că proba de combinată nu trebuie să dispară din program, însă formula sa ar trebui revăzută. Ar fi mai bine dacă manşa de slalom ar fi cuplată cu una de Super-G în loc de coborâre”, a spus schiorul austriac Marcel Hirscher, medaliat cu aur la PyeongChang în această disciplină ameninţată cu dispariţia. Hirscher i-a devansat marţi la JO 2018 pe francezii Alexis Pinturault şi Victor Muffat-Jeandet în această probă alcătuită dintr-o coborâre şi un slalom special şi prezentă la Jocuri doar din 2010.

Combinata alpină urmează să dispară din programul Cupei Mondiale în sezonul 2019-2020, însă menţinerea ei la JO 2022 de la Beijing, suspendată deocamdată, urmează să fie decisă de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO). „Pentru coborâre este necesar un antrenament specific de două-trei zile. Eu nu am timp să mă dedic vitezei, astfel că m-am întrebat despre relevanţa unei participări la combinată. Iar acum sunt bineînţeles foarte, foarte fericit de alegerea mea. Victoria mai scade din presiunea care este foarte mare în Austria”, a precizat Hirscher, specialist în probele tehnice, slalom special și slalom uriaș.

A fost a doua medalie cucerită de Hirscher la Jocurile Olimpice și prima de aur. Anterior, austriacul care domină autoritar Cupa Mondială de schi alpin cucerise un argint în 2014, la Soci, în proba sa favorită, slalomul special.



12