Primul concurs organizat în anul 2015 de Federaţia Română de Freestyle-Kickboxing va avea loc în Sala Sporturilor din Ovidiu, la 14 februarie. Este vorba despre Concursul Regional FRFK pentru judeţele Constanţa, Brăila şi Tulcea, organizat de Clubul Sportiv Columna Kickboxing Constanţa, sub egida Federaţiei Române de Freestyle-Kickboxing. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria Ovidiu, va cuprinde mai multe secțiuni de concurs: freestyle light, freestyle kick-light şi K1 rules, atât la feminin, cât şi la masculin.
„Este primul concurs din 2015 şi vrem ca totul să fie la superlativ. Am găsit o deschidere mare către sport aici, la Ovidiu, şi suntem onoraţi de parteneriatul cu Primăria Ovidiu. Avem 16 cluburi la start şi sportivi extrem de talentaţi. Intrarea va fi liberă, astfel că aşteptăm cât mai mulţi spectatori”, a declarat Mihai Isop, director general în divizia profesionişti a Federaţiei Române de Freestyle-Kickboxing. „Oraşul Ovidiu a venit mereu în ajutorul sportului, fie că vorbim de sportul profesionist sau de cel amator. Clubul nostru are cinci secţii proprii şi două în colaborare, dar vrem ca pe viitor numărul lor să crească. Ştim că artele marţiale au început să adune din ce în ce mai mulţi practicanţi. Sperăm ca acest concurs să fie doar începutul unei colaborări fructuoase cu Federaţia Română de Freestyle-Kickboxing“, a declarat Dan Radu, reprezentant al clubului sportiv din Ovidiu.
Printre cluburile care vor participa la concurs se numără Clubul Sportiv Columna Kickboxing Constanţa, Juniorii Tuzla, Kempo Năvodari, Axiopolis Cernavodă, Academia de MMA Danilov Galaţi, Victoria Cumpăna, Tai Chi Do Ryu Constanţa şi Criss-Ryu Brăila. Persoana de contact pentru înscrieri şi alte informaţii este Mihai Isop, telefon 0762.43.44.10.