Condamnare blândă pentru un violator

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Condamnare blândă pentru un violator

Eveniment 07 Iulie 2011 / 00:00 608 accesări

Daniel Tunsu, de 17 ani, din localitatea tulceană Greci, a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Constanţa la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru viol. Magistraţii au respins cererea mamei băiatului în vârstă de şapte ani pe care Tunsu l-a obligat să întreţină relaţii sexuale anale. Femeia a solicitat ca individul care i-a marcat copilul pe viaţă să putrezească în închisoare, dar instanţa superioară constănţeană a considerat că sentinţa dată de Tribunalul Tulcea a fost corectă. Decizia nu este definitivă. Iniţial, procesul fusese programat să înceapă pe 8 septembrie, însă magistraţii au schimbat termenul pentru luna aceasta. Conform actului de inculpare, pe 24 martie, Tunsu l-a văzut pe băieţelul vecinilor pe terenul de fotbal din localitatea Greci şi l-a chemat în grajdul locuinţei sale, ca să-l ajute să transporte gunoi, promiţându-i că îi va da în schimb un telefon mobil şi două capre din lemn pe care urma să le folosească în timpul sărbătorilor de iarnă. Copilul a fost încântat, numai că, odată ajunşi în grajd, Tunsu i-a promis băiatului că îi va da bunurile promise numai după ce se va dezbrăca de pantaloni. Fără să înteleagă prea bine despre ce este vorba şi nerăbdător să primească telefonul mobil, copilul l-a lăsat pe Tunsu să îl dezbrace de pantaloni. Adolescentul a trântit băieţelul la pământ şi l-a forţat să întreţină cu el un raport sexual anal. Scăpat din mâinile agresorului, copilul a fugit direct acasă şi i-a spus mamei sale ce a păţit. Daniel Tunsu a fost arestat imediat.

Taguri articol


12