Legea referitoare la magistrații condamnați definitiv pentru fapte de corupție, inițiată de Guvern, a fost promulgată ieri. Pe 18 iunie, senatorii au adoptat acest proiect care prevede ca judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridică ce au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune de corupție să nu mai beneficieze de pensia de serviciu. Actul normativ mai arată că "punerea în mișcare a infracțiunii penale pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. 1 atrage de drept suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plății pensiei de serviciu, dacă aceasta a fost acordată până la soluționarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală beneficiază, în condițiile legii, de pensie din sistemul public". Proiectul a fost inițiat de Guvern, iar Senatul a fost for decizional.