În urmă cu mai bine de un an, o crimă oribilă a zguduit cartierul constănţean Viile Noi. Asasinul, Mircea Ionel Ştefan, zis „Motanul”, de 42 de ani, din Constanţa, a fost acuzat că şi-a ucis concubina cu un topor, după ce a snopit-o în bătaie. Iniţial, el a încercat să-i inducă în eroare pe poliţişti, dar apoi şi-a recunoscut fapta şi le-a povestit anchetatorilor cum s-a întâmplat tragedia. Conform oamenilor legii, crima a avut loc la sfârşitul lunii martie 2013, într-o casă situată pe strada Măceşului, din cartierul constănţean Viile Noi. Procurorii spun că bărbatul a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a găsit iubita moartă în dormitor. În scurt timp, la adresa indicată de Ştefan a sosit un echipaj SMURD. Medicii au fost îngroziţi la vederea victimei. Potrivit procurorilor, femeia, în vârstă de 52 de ani, zăcea pe podea, iar în jurul ei şi pe pat erau urme de sânge. Poliţia a fost alertată imediat.
URME DE SÂNGE ŞTERSE În prima sa declaraţie, Mircea Ionel Ştefan, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, le-a spus anchetatorilor că nu ştie ce s-a întâmplat pentru că el a dormit. Dovezile descoperite i-au ajutat pe poliţişti să ajungă la adevăr. Aceştia au găsit urme de sânge şterse parţial de pe podeaua dormitorului şi de pe lenjeria de pat care era încă udă, iar în curte au dat peste arma crimei: un topor. Mircea Ionel Ştefan a devenit principalul suspect şi a fost arestat preventiv pentru omor. După ce s-a trezit din beţie, el şi-a amintit tot ceea ce a făcut şi a revenit asupra primei declaraţii. Ştefan a spus că şi-a omorât concubina deoarece a găsit-o băută când a venit acasă, iar frigiderul era gol. A lovit-o cu toporul până a lăsat-o fără suflare... Raportul medico-legal a arătat că victima murise cu aproape 12 ore înainte ca suspectul să sune la 112.
SENTINŢA După ce a fost trimis în judecată, Mircea Ionel Ştefan a fost condamnat de instanţele constănţene la nouă ani şi jumătate de închisoare pentru omor. Vineri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa, care a devenit astfel definitivă.