Condamnat definitiv pentru proxenetism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Condamnat definitiv pentru proxenetism

Eveniment 17 Ianuarie 2012 / 00:00 814 accesări

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins, ieri, recursul înaintat de Petre Gheorghe, de 24 ani, din satul constănţean Lanurile, împotriva deciziei Judecătoriei este definitivă. Conform rechizitoriului, în perioada mai-iulie 2010, Gheorghe a obligat-o pe Ionela Mihaela M., de 17 ani, să practice prostituţia, iar banii obţinuţi de aceasta au intrat în buzunarul lui. Mai mult, procurorii spun că tânărul a găzduit-o pe adolescentă în casa lui şi a trimis-o la întâlniri cu diverşi clienţi. Oamenii legii susţin că au mai multe interceptări telefonice în care Gheorghe îi reproşează fetei că nu aduce suficienţi bani acasă, ordonându-i să stea acolo unde este şi să facă bani. Petre Gheorghe a negat că a forţat-o pe Ionela Mihaela M. să se prostitueze. „Nu aveam nevoie de banii ei. Munceam în construcţii pentru că sunt zidar şi câştigam destul de bine. În plus, am un băieţel dintr-o relaţie anterioară şi nu îl puteam întreţine din banii ei”, a declarat tânărul în faţa instanţei.

ARESTAT ÎN LIPSĂ Petre Gheorghe a susţinut că a umblat cu Ionela Mihaela M. aproape un an şi au locuit împreună vreo patru luni. „Prima oară am stat în Palazu Mare, apoi ne-am mutat în casa mea de la ţară, din satul Lanurile. La început, eu nu am ştiut cu ce se ocupă ea, mi-a spus că are grijă de copiii unei prietene din Castelu. Cam după trei luni am aflat că este prostituată şi am vrut să rup relaţia. Când i-am zis, a încercat să se sinucidă, tăindu-şi venele. Am fost la ea la spital şi nu am putut să rup legătura definitiv, deşi nu eram de acord cu ceea ce făcea. Nu am ajutat-o niciodată să se prostitueze. Ba chiar le-am adus la cunoştinţă şi părinţilor ei despre îndeletnicirea Mihaelei, iar mama ei mi-a spus că nu o poate opri şi că nu are ce să-i facă”, a adăugat Petre Gheorghe. Tânărul a fost arestat preventiv în lipsă pe 22 septembrie deoarece procurorii au constatat că acesta se sustrăgea urmăririi penale. Două zile mai târziu, Gheorghe s-a prezentat la Poliţie şi s-a predat. El a susţinut că nu s-a sustras de la urmărirea penală, dar nu a ştiut că este cercetat şi a plecat la muncă în Spania.



12