Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat într-un autocar, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean turc pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către autoritătile germane.
În data de 04.12.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, s-a prezentat pentru a efectuarea controlului de frontieră un bărbat, cetățean turc, în vârstă de 37 de ani, ce călătorea ca pasager într-un autocar care efectua curse regulate.
Astfel, în urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au descoperit faptul că pe numele acestuia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către autoritățile din Germania.
Ca urmare a celor constatate, a fost luată măsura reținerii persoanei, care a fost predată unei echipe operative din cadrul IPJ Constanţa.