Condamnat pentru agresarea unui poliţist

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Condamnat pentru agresarea unui poliţist

Eveniment 16 Iunie 2012 / 00:00 411 accesări

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Techirghiol, a fost condamnat, vineri, de Judecătoria Constanţa, la zece luni de închisoare cu executare pentru ultraj. Sentinţa prin care Alexandru Neazif a fost trimis după gratii pentru că a agresat un poliţist de la Rutieră nu este definitivă. Conform rechizitoriului, în dimineaţa de 8 noiembrie 2010, tânărul a provocat o tamponare pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în zona Trocadero, din Constanţa. Potrivit anchetatorilor, în timp ce aştepta la semafor, Alexandru Neazif, aflat la volanul unui Nissan, a ridicat piciorul de pe ambreiaj şi a lovit o maşină care staţiona în faţa sa. Deşi pagubele produse în urma impactului erau minore şi se putea înţelege cu şoferul a cărui maşină o avariase, Neazif a coborât din Nissan, a traversat şoseaua şi s-a oprit pe trotuar, de unde a privit întreaga scenă de parcă nu ar fi avut nicio legătură cu cele întâmplate.

LOVIT CU PUMNUL ÎN FAŢĂ Şoferul maşinii acroşate a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor. Martorii le-au spus oamenilor legii care s-au deplasat în zonă că şoferul vinovat pentru producerea tamponării se află la câţiva metri de ei şi se preface că este martor. Neazif nu a opus rezistenţă când a fost reţinut de poliţişti, însă a refuzat să fie testat cu aparatul Drager, motiv pentru care a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice. Poliţiştii susţin că tânărul a devenit violent în urgenţa spitalului. Conform actului de inculpare, agresiunea a avut loc după ce cadrele medicale i-au recoltat prima probă de sânge. Fără să spună nimic, suspectul s-a ridicat de pe pat şi s-a repezit spre agentul Dumitru-Iulian Maxim, lovindu-l cu pumnul în faţă. Colegii poliţistului, ajutaţi de agenţii Zip Escort, l-au imobilizat şi încătuşat pe Neazif.



12