Magistraţii Judecătoriei Medgidia l-au condamnat, vineri, pe Beadin Sali, de 37 de ani, din Medgidia, la doi ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe şi distrugere. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, Beadin Sali este acuzat că, în seara de 27 iulie 2009, l-a bătut pe un taximetrist care a refuzat să îl ia în maşina sa. Anchetatorii au stabilit că Beadin Sali s-a urcat în taxiul condus de Ionel Voinescu, de 49 de ani, şi i-a cerut acestuia să-l ducă la o adresă din oraş. Întrucât clientul era băut şi foarte agitat, taximetristul a refuzat să părăsească staţia şi i-a cerut să coboare din autoturism. Atât i-a trebuit lui Beadin Sali, care a început să-l înjure şi să-l lovească pe Voineagu. Înainte de a fi calmat de poliţiştii chemaţi în ajutor de colegii victimei, individul a spart şi parbrizul maşinii. La vederea oamenilor legii, agresorul s-a calmat şi a fost de acord să meargă la sediul Poliţiei Medgidia pentru a fi audiat. Acolo, însă, Beadin Sali a redevenit violent şi, după ce i-a ameninţat pe poliţişti, a spart cu capul unul dintre geamurile clădirii. În urma incidentului, bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Medgidia pentru a primi îngrijiri medicale, apoi i s-a întocmit dosar penal şi a fost trimis în judecată.