A provocat un scandal monstru în clipa în care polițiștii locali au vrut să-i ridice BMW-ul pe care-l parcase ilegal, iar acum va plăti pentru ceea ce a făcut. Este cazul lui Nicolae Răduș, din Constanța, care a fost condamnat, ieri, de Judecătoria Constanța la doi ani de închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de patru ani, pentru comiterea infracțiunii de ultraj. În plus, el trebuie să urmeze un curs de pregătire școlară, să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității, dar și să plătească 1.000 de lei daune morale polițistului rănit. Sentința nu este definitivă. Potrivit anchetatorilor, conflictul a avut loc pe 13 septembrie 2014, în jurul orei 19.00, în zona City Park Mall, din Constanța.
ALTERCAȚIA Totul a pornit după ce un echipaj al Poliției Locale Constanța a observat trei mașini parcate care blocau o alee de acces în parcul Tăbăcărie. În timp ce oamenii legii întocmeau actele necesare pentru a ridica autoturismele, unul dintre proprietari, Nicolae Răduș, și-a făcut apariția și, fără să stea pe gânduri, și-a vărsat nervii pe polițiștii locali. După o ploaie de amenințări și înjurături, individul s-a urcat la volan și a încercat să fugă, acroșându-l pe agentul care îi ceruse actele. Înainte de a recurge la acest gest incredibil, Răduș le-a spus agenților de la Poliția Locală că îi ia la bătaie dacă nu îi dau voie să plece și că, dacă îl urmăresc, asmute asupra lor pitbull-ul pe care îl avea în autoturism. Șoferul inconștient a reușit să parcurgă aproape 500 de metri până când a fost blocat în trafic de mașinile Poliției Locale. La scurt timp, în zonă au ajuns și câteva echipaje de poliție. În momentul în care a realizat ce a făcut, scandalagiul s-a calmat brusc. În fața anchetatorilor de la Secția 2, el a declarat că este nevinovat și că polițistul local se preface că este lovit. În acest timp, agentul rănit, Ionuț Buzoianu, era transportat la spital, unde medicii au constatat că a suferit un traumatism ușor la genunchiul stâng. A doua zi, Nicolae Răduș a fost arestat preventiv.