Condamnat pentru trafic de droguri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Condamnat pentru trafic de droguri

Eveniment 23 Februarie 2012 / 00:00 837 accesări

Tribunalul Constanţa l-a condamnat, ieri, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe Bogdan Ştefan Ursu, de 25 ani, din Bacău, pentru instigare la introducerea în ţară de droguri de risc şi trafic de risc. Sentinţa nu este definitivă. Conform rechizitoriului, în iunie 2009, Ursu i-a trimis vărului său din Spania, Răzvan Marinescu, 950 de euro pentru a-i cumpăra 100 de grame de haşiş. La scurt timp, Ursu a primit coletul, însă a constatat că drogul nu era de calitate şi nu îl putea consuma, aşa că a decis să îl vândă. A luat legătura cu un amic, Valentin Marian Ivan, de 23 ani, din Constanţa, căruia i-a dat haşişul să îl comercializeze. Oamenii legii au intrat însă pe fir şi l-au prins pe Ivan în timp ce îi vindea unui investigator sub acoperire cele 100 de grame de haşiş. Procurorii DIICOT i-au cercetat în libertate pe cei trei tineri. Marinescu şi Ivan au fost trimişi împreună în judecată, iar Ursu a fost deferit justiţiei separat, întrucât nu a fost găsit de anchetatori pentru a fi audiat alături de complicii lui. Ajuns în faţa instanţei, Ivan a recunoscut tot şi a fost condamnat la cinci ani de închisoare, în vreme ce Marinescu a negat acuzaţiile, iar procesul lui este încă pe rol.



12