O femeie din Tulcea a fost condamnată de Curtea de Apel Constanţa la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru că a obţinut bani din fonduri europene, folosindu-se de acte false. În plus, Violeta Hagiu, fostă Dulgheru, are un termen de încercare de şapte ani. Sentinţa este definitivă. Potrivit anchetatorilor, inculpata a fost judecată pentru că, anul trecut, a ajutat o persoană să obţină, fără drept, fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, respectiv Fondul European de Dezvoltare Rurală, în valoare de 63.930 de lei, prin remiterea către solicitant a unor documente contrafăcute. Totodată, oamenii legii spun că persoana care a solicitat fondurile europene nu a ştiut că actele pe care i le-a obţinut Hagiu erau false. În acelaşi timp, femeia este acuzată că a determinat secretarul şi primarul unei comune să elibereze o adeverinţă în care se atestau împrejurări nereale în legătură cu deţinerea în arendă a unei suprafeţe de teren de către solicitantul fondurilor.
DOCUMENTE FALSE Acest dosar nu a fost primul din „cariera" penală a Violetei Hagiu. În iunie 2013, ea a fost trimisă în judecată, împreună cu fostul soţ, Cristinel Dulgheru, pentru fapte similare. Conform procurorilor, cei doi au fost acuzaţi că prin intermediul unui PFA, folosind documente false, au obţinut fonduri europene în valoare de 50.000 de euro. Violeta Hagiu şi Cristinel Dulgheru s-au prezentat în faţa primarului din comuna tulceană Văcăreni şi au declarat că au devenit arendaşi. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, cei doi au prezentat 28 de contracte de arendă false încheiate cu presupuşi proprietari de terenuri din zonă, pe care le-au depus la Primărie. În baza acestora şi a declaraţiilor lui Hagiu şi Dulgheru, primarul din Văcăreni le-a eliberat două adeverinţe din care rezulta că bărbatul este arendaş. În cursul anilor 2010 şi 2011, Violeta Hagiu a mers la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), centrul judeţean Tulcea, unde a depus două cereri pentru acordarea subvenţiilor agricole necesare demarării lucrărilor în agricultură. Femeia este acuzată că le-a prezentat funcţionarilor APIA un tabel centralizator al contractelor de arendă întocmit în fals, din care reieşea că Dulgheru deţine în arendă o suprafaţă totală de 67 de hectare de teren arabil. Pentru că toate documentele păreau în regulă, APIA a acordat PFA Dulgheru Cristinel 211.139,84 de lei, suma reprezentând fonduri europene şi din bugetul naţional. Escrocheria a fost descoperită în 2012, în urma unor verificări efectuate de reprezentanţii APIA, care au sesizat autorităţile. Violeta Hagiu şi Cristinel Dulgheru au fost judecaţi pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la fals material în înscrisuri oficiale. Violeta Hagiu a fost condamnată definitiv şi în acest dosar la trei de închisoare cu suspendare. Fostul ei soţ este încă judecat, deoarece nu s-a prezentat la proces pentru a fi audiat.