Condamnată pentru exploatarea sexuală a fiicei sale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Condamnată pentru exploatarea sexuală a fiicei sale

Eveniment 22 Iunie 2011 / 00:00 1184 accesări

Stela Akar, de 41 ani, din Constanţa, femeia care şi-a obligat fata în vârstă de 14 ani să se prostitueze, a fost condamnată, ieri, de Tribunalul Constanţa, la 12 ani de închisoare pentru trafic de minori şi proxenetism. Concubinul ei, Gabriel Stoicescu, de 37 ani, care a participat la exploatarea sexuală a adolescentei, va sta zece ani după gratii pentru aceleaşi infracţiuni. Instanţa i-a găsit vinovaţi şi pe doi dintre clienţii fetei, Alexe Iarnă, de 54 ani, şi Victor Peicu, de 61 ani, care au avut contacte sexuale cu fata de mai multe ori, deşi ştiau că aceasta are doar 14 ani. Ei au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu o minoră. Sentinţa nu este definitivă. Amintim că cei patru au fost trimişi în judecată în decembrie 2010 de procurorii DIICOT Constanţa. Potrivit rechizitoriului, pe 23 octombrie 2010, Stela Akar şi Stoicescu au fost prinşi în flagrant, în zona Satului de Vacanţă, în timp ce negociau cu un investigator sub acoperire suma pentru care poliţistul urma să întreţină relaţii sexuale cu fata femeii, Alina Florentina, de 14 ani.

• SEX CU 100 DE BĂRBAŢI • Stela Akar şi Gabriel Stoicescu sunt acuzaţi că, timp de un an, au obligat-o pe minoră să întreţină relaţii sexuale cu aproape 100 de bărbaţi, din Constanţa şi din Năvodari. Anchetatorii au stabilit că atât mama, cât şi bunica fetei, care practicau prostituţia, îşi întrebau clienţii, la sfârşitul întâlnirilor, dacă nu vor să întreţină relaţii sexuale şi cu o adolescentă de 14 ani, specificând gradul de rudenie existent între ele şi copilă. Clienţii erau găsiţi de Gabriel Stoicescu, care încasa de la aceştia între 100 şi 150 de lei pentru o partidă de sex cu fata. Anchetatorii au stabilit că, pentru a fi siguri că adolescenta nu va putea povesti nimănui despre coşmarul pe care îl trăieşte, Stela Akar şi Gabriel Stoicescu au izolat-o complet. Cei doi au avut grijă să rupă legăturile fetei cu lumea exterioară pentru ca nu cumva aceasta să vorbească despre abuzurile la care este supusă. Ei au şters numerele foştilor colegi de şcoală din memoria telefonului fetei şi au început să o monitorizeze cu multă atenţie. Timp de un an, aceştia nu au lăsat-o să se joace cu alţi copii de vârsta ei şi nici să iasă din casă neînsoţită.



12