O femeie din Medgidia a fost condamnată, săptămâna trecută, de Judecătoria Constanţa, la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru înşelăciune şi fals. Sentinţa nu este definitivă. Gabriela Cram este acuzată că, în cursul anului trecut, a păcălit trei femei din Constanţa, cărora le-a promis că le ajută să închirieze apartamente în Constanţa, în schimbul unor sume modice. După încheierea unui contract fictiv, victimele au plătit un avans cuprins între 1.000 şi 3.000 de lei, însă în momentul în care au vrut să se mute în noua casă au dat peste proprietarul de drept al locuinţei. În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2010 - 2011, Gabriela Cram a păcălit în acest mod alte patru persoane din Medgidia. Femeia a fost arestată pe 30 noiembrie 2011 de Judecătoria Medgidia, după ce persoanele escrocate au depus plângere împotriva ei. În aprilie, ea a fost condamnată definitiv la doi ani de închisoare. Între timp, oamenii legii au găsit persoanele păcălite din Constanţa şi i-au întocmit Gabrielei Cram un nou dosar penal pentru înşelăciune şi fals.