Tulceanca Bahariţa Ali, de 42 ani, din comuna Casimcea, îşi va petrece următorii trei ani în Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Poarta Albă ca urmare a sentinţei dată ieri de Judecătoria Constanţa. Femeia a fost judecată pentru lipsire de libertate, însă decizia magistraţilor nu este definitivă. Conform actului de inculpare, pe 7 mai, poliţiştii din Ovidiu au fost anunţaţi prin 112 de un localnic asupra faptului că nepotul său, în vârstă de un an, a fost luat de la domiciliu fără acordul său, de către Bahariţa Ali, pe care o găzduise în noaptea precedentă. Chiresi Asan le-a povestit oamenilor legii că femeia, care îi este rudă, a dormit în casa lui, iar la plecare i-a furat nepotul, Hagi Aslan. După doar câteva ore, poliţiştii au reuşit să o reţină pe Bahariţa Ali, împreună cu copilul, în comuna constănţeană Castelu, la aproximativ 15 km de oraşul din care îl răpise pe micuţ. În timpul audierilor, femeia le-a declarat anchetatorilor că a răpit băieţelul pentru a-l folosi la cerşit. Bahariţa Ali a fost arestată pe 8 mai şi, trei săptămâni mai târziu, deferită justiţiei de către procurorii constănţeni. Anchetatorii spun că cerşetoria este una dintre cele mai barbare infracţiuni având în vedere că liderii acestor grupări nu se dau în lături de la nimic şi, nu de puţine ori, minorii folosiţi sunt schilodiţi şi abuzaţi în mod frecvent.