Condamnaţi la moarte prin reforma portocalie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Haos în instituţii. Deficit de personal şi birocraţie

Condamnaţi la moarte prin reforma portocalie

Eveniment 15 Martie 2012 / 00:00 451 accesări

Deşi poate părea incredibil, spusele guvernanţilor cu privire la măsurile de austeritate care au început să fie aplicate în urmă cu aproape trei ani s-au adeverit: efectele au început, în sfârşit, să devină vizibile pentru fiecare locuitor al României. Din păcate, guvernanţii s-au înşelat amarnic în ceea ce priveşte natura acestor efecte. Astfel, în loc ca 2012 să aducă redresarea economică, salarii mai mari şi îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor puşi la grele încercări în ultimii ani, ne confruntăm, acum, cu deficit de personal în toate domeniile, sute de mii de şomeri, reducerea ajutoarelor sociale, preţuri prea mari pentru veniturile românilor etc.

ÎN DORINŢA DE A REDUCE CHELTUIELILE DE LA BUGET, GUVERNUL BOC (INIŢIATORUL DEZASTRULUI) A DECIS SĂ REFORMEZE TOATE INSTITUŢIILE PUBLICE DIN SUBORDINE...

În teorie, ideea nu este rea, dar, ca de obicei, modul în care guvernanţii portocalii au pus-o în practică a dat naştere unor rezultate dezastruoase. În loc să încerce reducerea birocraţiei şi eficientizarea activităţii instituţiilor de stat, care ar fi dus, inevitabil, la micşorarea volumului de muncă şi la dispariţia, în mod natural, a mai multe posturi (de unde şi reducerea, în mod natural, a angajaţilor din sistemul bugetar), guvernanţii au făcut exact pe dos. Adică au concediat oamenii, în timp ce volumul de muncă a rămas acelaşi sau, în multe cazuri, chiar a crescut. Rezultatul? Haos în toate instituţiile statului şi cetăţeni nevoiţi să aştepte mult şi bine eliberarea unui document.

CERTIFICATE ELIBERATE CU ÎNTÂRZIERE În aceeaşi situaţie se află şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, unde au fost depuse, de la începutul anului şi până în prezent, nici mai mult, nici mai puţin de 1.285 de dosare pentru încadrarea adulţilor în grad de handicap. Toate aceste dosare sunt verificate de membrii Serviciului de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, care, pe baza prevederilor legale, stabilesc dacă persoana respectivă se încadrează sau nu în grad de handicap. În aceste condiţii, nu este de mirare că, de cele mai multe ori, finalizarea unui dosar şi eliberarea certificatului de handicap durează mult şi bine. Este şi cazul dosarului Mădălinei Budeanu, din Mangalia, care aşteaptă, de pe 8 februarie, să-şi primească certificatul de handicap pentru a-şi putea încasa indemnizaţia. „Stau cu chirie, am un copil mic, soţul meu nu poate lucra, având probleme cu picioarele, şi nu avem nicio altă sursă de venit decât indemnizaţia mea de handicap”, a spus Mădălina.

SUFOCAŢI DE DOSARE ŞI DE BIROCRAŢIE Potrivit reprezentanţilor DGASPC, întârzierea eliberării cerificatului este determinată atât de numărul foarte mare de solicitări, cât şi de procedura încărcată. „Este o situaţie regretabilă, dar, din păcate, volumul de muncă este foarte mare. Serviciul de Evaluare analizează, zilnic, minimum 25 de dosare. În plus, după evaluarea făcută de membrii Serviciului, potrivit procedurilor legale, dosarul este trimis la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, care aprobă gradul de handicap stabilit de Serviciu”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC, Roxana Onea. În prezent, DGASPC are în plată 13.525 de persoane adulte cu handicap, dintre acestea numai 9.912 fiind încadrate în grad permanent (nu mai este necesară reevaluarea anuală). Pentru restul, de 3.613, trebuie realizate reevaluări anuale a stării de sănătate. Acestora li se adaugă şi dosarele noi depuse pe parcursul anului. În aceste condiţii, este surprinzător faptul că eliberarea certificatelor durează numai o lună.



12