Condamnaţi pentru jaf

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Condamnaţi pentru jaf

Eveniment 14 Iulie 2012 / 00:00 536 accesări

Doi tineri din Mihail Kogălniceanu au fost condamnaţi vineri de Judecătoria Constanţa la ani grei de închisoare pentru tâlhărie. Eduard Nicolaie a primit nouă ani de detenţie, iar Constantin Culior Budui va sta şase ani după gratii. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit actului de inculpare, pe 22 ianuarie, în jurul orei 06.00, cei doi au tâlhărit un angajat Rompetrol care a rămas blocat cu maşina în zăpadă în apropiere de Nazarcea. Procurorii spun că incidentul a avut loc la scurt timp după ce şoferul a părăsit DN 2A (Constanţa - Hârşova) şi a intrat pe Drumul Judeţean 228, spre localitatea Nazarcea. Anchetatorii au stabilit că în momentul în care tânărul a vrut să întoarcă maşina, pentru că s-a speriat când a văzut că strada era acoperită pe alocuri cu zăpadă, a rămas blocat pe marginea drumului. La scurt timp, un echipaj a intervenit pentru a debloca autoturismul, însă a fost nevoit să se retragă pentru a aduce o şufă mai lungă.

ATACUL După doar câteva minute de la plecarea echipajului de deszăpezire, un BMW de culoare închisă, înmatriculat în Bulgaria, a oprit în spatele maşinii angajatului Rompetrol. Din BMW au coborât doi indivizi înarmaţi cu bâte de base ball care i-au spart geamurile de la portierele din spate ale maşinii şi i-au furat două aparate foto profesionale, două obiective foto, un blitz, trei harduri externe, carduri de memorie, un modem şi telefonul mobil. Agresorii Nicolaie şi Budui au fost reţinuţi pe 25 ianuarie, după ce mascaţii au descins la locuinţele lor din Mihail Kogălniceanu. În urma percheziţiilor, oamenii legii au reuşit să recupereze 95% din bunurile furate, care fuseseră vândute de suspecţi la scurt timp de la comiterea jafului. Paguba de 40.000 de lei a fost acoperită aproape integral, motiv pentru care şoferul tâlhărit nu a mai formulat nicio pretenţie civilă pe parcursul procesului.



12