Judecătoria Constanţa a dat, ieri, sentinţa într-un dosar în care doi tineri din localitatea Pecineaga sunt acuzaţi de tâlhărie. Petrişor Ionuţ Pavel, de 20 ani, a primit cinci ani de închisoare şi Marian Iosub, de 17 ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Hotărârea nu este definitivă. Cel de-al treilea acuzat din acest dosar, Alin Daniel Creţu, de 25 de ani, deferit justiţiei pentru complicitate la tâlhărie, va fi judecat separat, întrucât nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a fi audiat odată cu Pavel şi Iosub. Conform rechizitoriului, pe 28 martie, Vasilica Ramona Teletin, de 22 de ani, din Constanţa s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Constanţa şi a reclamat că, în noaptea de 27 spre 28 martie, în jurul orei 01.00, a fost atacată de doi indivizi, în timp ce un al treilea „a ţinut de şase”. Anchetatorii au stabilit că tinerii au urmărit victima în timp ce aceasta se îndrepta spre casă, pe bulevardul 1 Mai. Când a ajuns în scara blocului în care locuieşte, Pavel şi Iosub au intrat după ea, iar Creţu a aşteptat în faţa blocului. Victima le-a declarat anchetatorilor că cei doi agresori au lovit-o peste faţă, i-au luat cerceii din ureche, telefonul mobil marca BlackBerry şi rucsacul în care avea 600 de lei şi alte bunuri personale. Femeia le-a dat anchetatorilor semnalmentele celor doi indivizi care au atacat-o. După aproape două săptămâni, lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu lucrătorii Secţiei 3 Rurală, au reuşit identificarea agresorilor. Pavel şi Iosub au fost arestaţi, iar Creţu a fost cercetat în libertate.