Magistraţii Tribunalului Constanţa i-au găsit vinovaţi de comiterea infracţiunii de trafic de droguri pe patru tineri constănţeni şi i-au condamnat, ieri, la pedepse cu suspendare condiţionată. Astfel, Dănuţ Cristian, zis Creţu, de 28 ani, a primit şapte luni de închisoare, iar Aurelian Mihai Antonov, zis Aurică, de 22 ani, Toma Popescu, zis Tomiţă, de 23 ani, şi Mircea Mangiurea, de 23 ani, au fost condamnaţi la câte şase luni de închisoare. Cei patru au recunoscut acuzaţia adusă şi au cerut aplicarea dispoziţiilor Legii micii reforme, care le-a redus sentinţa cu o treime. Cel de-al cincilea complice al lor, Vlad Ştefan Mariean, zis Fantoţi, de 23 ani, student la Universitatea „Spiru Haret”, va fi judecat separat, întrucât nu a venit în faţa instanţei pentru a fi audiat odată cu ceilalţi patru, astfel că nu se ştie dacă va recunoaşte sau nu comiterea faptei. Conform anchetatorilor, în cursul anului 2009, poliţiştii i-au depistat pe cei cinci în timp ce comercializau nouă grame de haşiş.