Ca urmare a ratificării Tratatului de la Geneva, în acest an, condiţiile de muncă pentru navigatorii români s-ar putea îmbunătăţi considerabil. „În 2006 a avut loc, la Geneva, o convenţie privind condiţiile minime de muncă ale navigatorilor, la care au participat toate ţările europene. În urma întrunirii, a fost semnat un tratat în care sînt stipulate o serie de cerinţe pentru armatori. Anul acesta, cel mai probabil în vară, documentul va fi ratificat şi de către ţara noastră. Astfel, navigatorii vor beneficia de protecţie în cazul în care vor suferi accidente de muncă. De asemenea, la nivelul ţărilor europene, va fi adoptată şi o directivă UE, care se va aplica tuturor navelor ce vor intra în spaţiul maritim şi economic european. Acestea vor trebui să respecte condiţiile de salarizare şi securitate impuse de convenţiile internaţionale, în caz contrar fiind reţinute pînă la remedierea deficienţelor”, a declarat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN) Constanţa, Adrian Mihălcioiu. Tot pentru protejarea drepturilor navigatorilor, SLN a înaintat, în cursul anului trecut, un proiect de lege care prevede specificarea condiţiilor minime de angajare pentru marinarii români. „Considerăm că este nevoie de acte normative, la nivel naţional, care să garanteze siguranţa navigatorilor din România. Sînt companii bune de shipping, care oferă salarii mari, dar care, în caz de accident sau deces, nu oferă compensaţii. În acest moment, firmele de crewing care facilitează contactul între personal şi armator nu sînt răspunzătoare pentru soarta navigatorilor. Dacă proiectul de lege pe care l-am propus va fi adoptat Parlamentul Român, atunci situaţia se va schimba şi se va face şi o triere a companiilor de shipping”, a adăugat Mihălcioiu.