Condiţii europene la Terapie Intensivă Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Condiţii europene la Terapie Intensivă Constanţa

Justiție 13 Noiembrie 2009 / 00:00 513 accesări

Lucrările de modernizare la Secţia de Terapie Intensivă, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, desfăşurate cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), au intrat pe ultima sută de metri. După inaugurarea secţiei de dializă, de zilele trecute - secţie renovată, de asemenea, cu sprijinul CJC - săptămâna viitoare urmează o altă inaugurare, cea a secţiei de Terapie Intensivă. După ani de zile, activitatea medicală se va desfăşura, într-adevăr, în condiţii de spital, bolnavii fiind cazaţi în încăperi care îndeplinesc toate standardele impuse de UE. La fiecare pat sunt amenajate toate dotările de monitorizare şi oxigen, astfel că supravegherea, dar şi beneficiile bolnavilor, sunt de ultimă oră. Cadrele medicale s-au arătat încântate de noua secţie, mai ales că Terapia Intensivă - care nu a fost renovată capital încă de la înfiinţarea spitalului - este una dintre cele mai importante unităţi, aproape patru mii de bolnavi fiind salvaţi, în fiecare an, de la moarte. Datorită fondurilor primite de la CJC s-a reuşit o modernizare şi reamenajare la standarde europene, în următoarea perioadă căutându-se soluţii şi pentru dotările secţiei care, deocamdată, nu sunt dintre cele mai bune. Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Cătălin Grasa, aminteşte, la rândul său, de importanţa secţiei, subliniind faptul că, un Spital de Urgenţă nu are cum să asigure servicii de calitate fără o secţie de Terapie Intensivă, la standarde moderne. “Noi sperăm ca, acum, vom avea parte de o creştere a calităţii actului medical”, a adăugat dr. Grasa. Directorul medical al SCJU, dr. Liliana Tuţă, a declarat că se depun eforturi mari pentru obţinerea aparatelor necesare secţiei. Terapia Intensivă a SCJU Constanţa este singura din Dobrogea care are în alcătuire un serviciu de gardă şi care asigură urgenţe pentru toate specializările.



12