Condiţii europene pentru bolnavii de cancer

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa. Spitalul de Urgenţă

Condiţii europene pentru bolnavii de cancer

Sănătate 10 Mai 2012 / 00:00 557 accesări

A mai rămas o săptămână până când Secţia de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa se va muta în „casă nouă”. Mai exact, pe 17 mai, bolnavii de cancer din Constanţa, dar şi din judeţele limitrofe care apelează la serviciile medicilor noştri vor beneficia de condiţii de cazare exact ca în marile spitale din Europa. Totul este nou, totul arată impecabil, de altfel o normalitate care trebuie să se întâlnească în toate secţiile şi clinicile celei mai mari unităţi sanitare din judeţ, dar şi din Dobrogea. Noua secţie de oncologie, care va funcţiona la demisolul spitalului, în apropierea aparatelor de cobaltoterapie şi radioterapie (aşa cum era şi normal), are în componenţă 25 de paturi, la care se adaugă cabinetele medicale ale medicilor şi asistenţilor medicali, dar şi cele de tratament. „De data aceasta, investiţia a aparţinut Ministerului Sănătăţii (aprox. două milioane de euro), însă dotarea cu mobilier a fost asigurată de către SC RAJA SA Constanţa, care a dorit să ne sponsorizeze, ocazie cu care îi mulţumesc directorului Felix Stroe”, a declarat managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână.

PROIECTUL DIN ONCOLOGIE CONTINUĂ Chiar dacă lucrările de modernizare şi amenajare a secţiei s-au finalizat, conducerea SCJU nu a pus punct proiectului de dezvoltare a acestei specializări. Din păcate, numărul pacienţilor diagnosticaţi cu diferite tipuri de cancer este în creştere de la an la an, aşa că autorităţile locale au luat în calcul acest aspect şi caută soluţii pentru ca pacienţii din judeţul nostru, dar nu numai, să nu mai fie nevoiţi să străbată sute şi chiar mii de kilometri pentru a beneficia de tratamente de ultimă generaţie în oncologie. La iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, SCJU are în plan dezvoltarea acestui proiect prin înfiinţarea unui Centru de radio-terapie, aşa cum doar marile spitale din străinătate au. „S-au făcut deja studii geo-tehnice, astfel încât să vedem dacă pot fi montate aparatele necesare, mai ales că vorbim de aparate cu totul speciale. Este vorba despre acceleratoare liniare de particule (o metodă de ultimă oră în tratamentul bolnavilor de cancer - n.r.), un simulator, dar şi alte aparate. Încă se caută soluţii pentru implementarea proiectului, dar sperăm ca totul să se rezolve într-un timp foarte scurt”, a declarat managerul SCJU.



12