Condiţii jalnice pe patul de spital

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Condiţii jalnice pe patul de spital

Eveniment 23 Aprilie 2010 / 00:00 903 accesări

Unele secţii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa oferă condiţii de cazare mizerabile pacienţilor, fapt recunoscut şi de managerul unităţii sanitare, dr. Dan Căpăţână, care se află neputincios în faţa acestor probleme, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate nu alocă niciun ban la acest capitol. „Mi-e ruşine de condiţiile pe care mamele le primesc în saloanele Secţiilor de obstetrică ginecologie, neonatologie, pediatrie”, spune managerul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ. În Secţiile de pediatrie, micii pacienţi trebuie să fie însoţiţi de mame, iar în mod normal, acestea ar trebui să beneficieze de cazare adecvată, nu cum se întâmplă în prezent, ele dormind pe scaune sau pe marginea paturilor, lângă copii. Dr. Căpăţână doreşte ca toate aceste probleme cu care se confruntă SCJU să fie eliminate, însă, „fără bani, nu se poate face nimic!”. „Nu avem niciun leu acum. O speranţă mare o avem în reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa, care ar putea să ne dea o mână de ajutor ca să aducem îmbunătăţiri unităţii sanitare, atunci când clădirea va trece în subordinea Consiliului”, a mai spus dr. Căpăţână. Atunci când autorităţile locale au reuşit să obţină un proiect pentru renovarea întregului spital, au apărut tot felul de piedici, lucrările de reparaţii capitale fiind stopate de nenumărate ori, conducătorii considerând o prioritate anchetele la autorităţile locale, nicidecum confortul ce urma să fie oferit pacienţilor. Cele mai multe saloane din spital arată deplorabil, pereţii fiind cu tencuiala căzută, podelele, rupte, instalaţiile sanitare, stricate, uşile şi ferestrele abia dacă se mai închid. „Parcă suntem în lumea a treia. Cred că şi la închisoare este mai frumos. Paturile sunt găurite şi ruginite, lenjeriile, rupte. Stăm ca vai de capul nostru. Chiar nimeni nu poate să ajute cu nimic Sănătatea?”, întreabă o pacientă internată în SCJU. Medicii sunt şi ei nemulţumiţi că sunt nevoiţi să trateze bolnavii în asemenea condiţii, însă nu au de ales. Şi secţiile exterioare SCJU se confruntă cu probleme asemănătoare. Condiţiile de spitalizare întâlnite în Secţiile de psihiatrie, endocrinologie, dar şi dermato-venerologie nu sunt deloc corespunzătoare, încăperile arătând mai ceva ca după război.



12