Condiţii noi de autorizare a administratorilor de pensii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Condiţii noi de autorizare a administratorilor de pensii

Economie 02 Octombrie 2010 / 00:00 437 accesări

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) va autoriza individual persoanele care vor ocupa funcţii de conducere în cadrul societăţilor de pensii private, în urma susţinerii unui interviu profesional, potrivit unor norme aprobate de instituţie. Astfel, noile reglementări constituie un pas important în prevenirea situaţiilor care pot genera conflicte de interese, aducând clarificări privind funcţiile specifice instituţiilor financiare precum controlul intern şi managementul riscului, introducând structuri şi linii clare de responsabilitate, se arată într-un comunicat al CSSPP. Printre cerinţele solicitate la autorizarea individuală se numără experienţa profesională de cel puţin trei ani în domeniul investiţiilor, financiar, juridic, administrare fonduri de pensii, bancar sau de asigurări, cunoaşterea temeinică a legislaţiei din domeniul pensiilor private, respectiv angajarea pe baza unui contract de muncă cu normă întreagă. „În vederea autorizării individuale, membrii propuşi pentru consiliul de administraţie, directori, respectiv consiliul de supraveghere, directorat/conducători ai administratorului trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiţii, printre care şi aceea potrivit căreia cel puţin o persoană propusă pentru funcţia de director, pentru membru al directoratului, respectiv pentru funcţia de conducător, trebuie să cunoască limba română”, se arată în comunicat. Potrivit noilor reglementări, în situaţia de incompatibilitate, membrii consiliului de administraţie - directorii, membrii consiliului de supraveghere, directorat/conducători au obligaţia de a opta pentru funcţia pe care doresc să o ocupe în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei norme. Opţiunea trebuie comunicată CSSPP în termen de cinci zile de la data la care a fost exprimată. Pentru autorizarea persoanelor care asigură funcţia de control intern şi de administrare a riscurilor, administratorii trebuie să depună o cerere în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei norme. În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a normelor, membrii organelor statutare de conducere au obligaţia obţinerii autorizării individuale pentru funcţia pe care o ocupă. Cele două norme vor fi transmise spre publicare în Monitorul Oficial şi vor fi disponibile şi pe pagina de internet a CSSPP.

Taguri articol


12