O agenţie de turism se poate înfiinţa numai în baza unei licenţe de turism, emisă de Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT), după ce reprezentantul său zonal, împreună cu reprezentantul Patronatului Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) verifică dacă sînt îndeplinite criteriile de licenţiere prevăzute de lege. “Urmărim dacă agenţia are un anumit standard de prezentare, impus de lege, dar cerut şi de legea bunului simţ. Ca reprezentant al ANAT sînt, deseori, surprinsă de nerespectarea unor cerinţe dintre cele mai modeste, în sensul că mulţi doresc să deschidă agenţii de turism în gherete, chioşcuri, subsoluri de bloc, etc. fără să ia în calcul faptul că trebuie să ofere condiţii minime de confort şi spaţiu clientului căruia vor să i se adreseze. Nu îmi imaginez că se poate face turism de calitate într-o agenţie amenajată sumar într-un laborator foto, de exemplu, sau într-un magazin. O agenţie de turism nu este un magazin de haine, şi nicio alimentară, este locul în care îţi doreşti să îţi găseşti vacanţa ideală şi în care te aştepţi să primeşti consiliere”, a declarat preşedintele ANAT Regiunea Sud-Est, Corina Martin. Ea a adăugat că recomandă clienţilor să pună un accent deosebit pe condiţiile oferite de agenţiile de turism. Turiştii, pentru ca să se asigure că nu vor întîmpina probleme după ce vor pleca în vacanţă, trebuie să fie atenţi la modul în care este amenajat spaţiului agenţiei, la dotare, confortul interior, spaţiul de discuţie şi de studiere a ofertelor, experienţa şi profesionalismul angajaţilor, dotarea cu materiale promoţionale prin care se poate viziona destinaţia solicitată, etc. În Constanţa există 32 de agenţii de turism membre ANAT, iar în Regiunea Sud-Est, 72 de agenţii, în şase judeţe: Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Buzău şi Vrancea. “În ultimele cinci luni am participat la licenţierea a peste 15 noi agenţii de turism, însă nu putem accepta în asociaţie decît agenţiile de a căror seriozitate şi credibilitate ne convingem în prealabil”, a mai spus Corina Martin. Ea a precizat că, alături de ANT, şi ANAT-ul încearcă să intervină pentru “asanarea“ pieţei prin impunerea unor condiţii stricte de licenţiere şi verificare. “ANAT încearcă să elimine de pe piaţă agenţiile care nu ne onorează breasla şi care desconsideră clientul în ideea obţinerii unui profit în orice condiţii. Au fost destule situaţii în care unele agenţii au încasat bani pe aşa-zisele vouchere de cazare fără ca, în spatele încasării, să stea o rezervare reală. Noi, agenţiile de turism, sîntem cele mai interesate de calitatea serviciului turistic oferit de celelalte agenţii pentru că ne dorim parteneri de piaţă serioşi şi de reală calitate”, a declarat preşedintele ANAT Sud-Est. Pentru un plus de siguranţă şi de încredere, clienţii vor avea posibilitatea să vadă pe uşa agenţiilor de turism inscripţia: “Această agenţie este membră ANAT“.