Condoleeza Rice şi Robert Gates au început turneul în Orientul Mijlociu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Condoleeza Rice şi Robert Gates au început turneul în Orientul Mijlociu

Externe 01 August 2007 / 00:00 628 accesări

Secretarul american de Stat şi cel al Apărării au sosit în cursul zilei de ieri în Egipt, în prima etapă a turneului lor în Orientul Mijlociu, vizînd contracararea influenţei Iranului şi obţinerea susţinerii ferme a aliaţilor lor arabi. Misiunea comună a celor doi oficiali americani în Orientul Mijlociu survine a doua zi după ce administraţia de la Washington a anunţat contracte de asistenţă militară în valoare de mai multe miliarde de dolari, destinate partenerilor săi arabi. Aceste contracte includ 13 miliarde de dolari pentru Egipt, 30 de miliarde pentru Israel şi cîteva miliarde pentru Arabia Saudită şi alte ţări din Golf.

Condoleezza Rice a explicat luni că programul de asistenţă militară permite susţinerea partizanilor moderaţiei şi o strategie mai amplă, vizînd contracararea influenţei negative a al-Qaida, Hezbollah, Siriei şi Iranului. Şefa diplomaţiei americane a afirmat într-un comunicat, înainte de plecarea în Orientul Mijlociu, că administraţia de la Washington intenţionează să lanseze discuţii cu Arabia Saudită şi alte ţări din Golf, în legătură cu ofertele de tehnologii militare. Preşedintele George W. Bush i-a cerut numărului trei din Departamentul de Stat, Nicholas Burns, să meargă în Israel şi în regiune, la mijlocul lunii, pentru a finaliza acordurile, a mai anunţat Rice.

Condoleezza Rice şi Robert Gates vor merge împreună la Sharm el-Sheikh, în Egipt, apoi la Djeddah, în Arabia Saudită, după care îşi vor continua separat turneele în regiune. În Egipt, oficialii americani au întîlniri cu mai mulţi responsabili locali, cu miniştrii Consiliului de Cooperare din Golf (Arabia Saudită, Kuwait, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Oman) şi cu cei din Iordania, pentru consultări în chestiuni regionale, în special în dosarul irakian. Rice va merge apoi la Ierusalim şi Ramallah, pentru a discuta cu liderii israelieni şi palestinieni în legătură cu mijloacele de apropiere de orizontul politic pe care SUA vor să îl ofere palestinienilor, în perspectiva unei reuniuni pentru pace pentru Orientul Mijlociu, care va avea loc în toamnă. După Egipt, Robert Gates va merge în Kuwait şi în Emiratele Arabe Unite.



12