Polițiștii de frontieră constănțeni au început urmărirea penală față de un cetățean bulgar care a încercat să scoată din țară o mașină neînmatriculată. Oficialii Gărzii de Coastă spun că în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov s-a prezentat, la sfârșitul săptămânii trecute, cetățeanul bulgar Ferdun N., în vârstă de 44 de ani, care conducea un autoturism marca Opel, cu numere provizorii emise de autoritățile din Germania. Oamenii legii i-au explicat șoferului că autoturismul pe care îl conduce nu poate circula pe teritoriul României decât transportat pe platformă sau pe trailer, deoarece plăcuţele de înmatriculare eliberate de statul german sunt valabile doar pe teritoriul acestei țări. Cetăţeanul bulgar a declarat că a cumpărat mașina de la o cunoştinţă şi că nu a cunoscut această prevedere legală. Pe numele lui a fost întocmit dosar pentru punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.