Adunarea Generală a Organizaţiei Femeilor Liberale a municipiului Constanţa s-a întrunit, sâmbătă, în sala mică a Casei de Cultură Constanţa, pentru a alege preşedintele şi Biroul Politic Municipal al femeilor liberale. Cele aprox. 180 de femei liberale prezente au ales-o în funcţia de preşedinte al OFLM Constanţa, cu 145 voturi valabil exprimate şi 29 voturi nule, pe Ana Marcu, cea care a deţinut, până în prezent, şefia interimară a Organizaţiei. În urma exercitării votului a fost ales şi Biroul Politic Municipal al OFLM Constanţa. Noul preşedinte al OFLM Constanţa, Ana Marcu, este membru al PNL din 1990. În perioada 2004 - 2008, a deţinut funcţia de secretar al Biroului Permanent Municipal al PNL Constanţa. Ana Marcu este de profesie economist, în prezent fiind director al unei sucursale bancare. La lucrările Adunării Generale a OFLM Constanţa au luat parte preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, senatorul Puiu Haşotti, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Constanţa, Victor Manea, secretarul coordonator al PNL Constanţa, Septimiu Bourceanu, şi consilierul judeţean Doina Carp. Cu această ocazie, Puiu Haşotti a declarat că îşi doreşte o implicare mai mare a femeilor în viaţa politică şi a precizat că, din păcate, în politica românescă nu mai sunt femei model de urmat. Haşotti a spus că unul dintre exemplele care Nu trebuie urmat este Elena Udrea. Totodată, Haşotti le-a spus femeilor liberale să nu confunde politica cu un autobuz în care bărbatul cedează locul femeii. Politica este o competiţie egală. Şi, atenţie, nu se cedează locul”, a spus Haşotti.